Continuăm

Postarea precedentă a stârnit un interes crescut și trafic pe măsură, ca urmare blogul va rămâne în continuare un mijloc de informare netrunchiată a realității, nu doar din interiorul autorității de reglementare în comunicații, ci în general din domeniul respectiv.

Vă mulțumim pentru interes 🙂

Se poate moderniza ANCOM?

La cererea multor cititori fideli ai acestui blog, în urma unor discuții aplicate cu oameni din interior, am decis să reluăm postările despre activitatea uneia dintre cele mai importante autorității de reglementare din România – ANCOM. Condusă de câteva luni de fostul premier Sorin Grindeanu, instituția trece, zilele acestea, printr-o zbatere constructivă, cumva de catifea. Grindeanu, cel care a condus și ministerul comunicațiilor, a impus, treptat, pas cu pas, un alt ritm, o altă abordare, orientată spre performanță.

Cea mai mare provocare pentru noul șef al autorității de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice este inerția unora dintre cei care ocupă, de ani buni, posturi importante în sediul central. Chiar dacă ANCOM are un corp profesional de elită, în timp aici s-au dezvoltat locuri comune de bunăstare și comoditate, care aduc un dezechilibru în unele activități. Surse interne ne-au dezvăluit că Grindeanu i-a “dezabonat” pe unii dintre potentații ANCOM de vechi metehne și mai ales le-a cerut să renunțe la jocul dublu și să urmărească doar interesul statului român și nu al grupurilor de interese nelegitime, care vin fie din industrie, fie din zona unor anumiți producători. În demersul său, fostul premier se bazează, în primul rând, pe zona operativă a instituției, pe oameni din sediul central, dar și din teritoriu.

Va urma.

Stăpânii clonelor reacționează. Inutil

Decizia responsabilă a conducerii legitime a ANCOM de a stopa, în bloc, detașările ilegale în autoritate, care au avut loc în mandatul scurt al aventurierului Diță a stârnit un ori de viespi puse pe căpușat și nu numai. Dacă până acum, în cele 52 de episoade publicate pe acest blog (care are accesări apropiate unor site-uri de știri consacrate), am abordat problemele din ANCOM și cele conexe într-o manieră mai mult ironică, de tip pamflet, se pare că a sosit timpul să prezentăm tot eșafodajul care a stat în spatele tandemului Diță-Boloș. Sigur că vom doza informațiile, astfel încât insituțiile statului să poată compila și reacționa în consecință. Profitând de luptele colosale care se dau la vârful unor entități statale, un GIO (Grup Infracțional Organizat) a decis să pună gheara pe ANCOM. De ce? Cred că nu are rost să insistăm. GIO a eșuat. ANCOM a redevenit o instituție liberă și independentă, grație unui corp profesional de elită și unor oameni care au înțeles ce se află în spatele lui Diță și a lui Boloș. Dar…au fost mai multe interese ostile statului român în această ecuație. Dovadă că se inventează diverse subiecte media legate de ANCOM, ca reacție la concedierea integrală a clonelor detașate sub semnătura numitului Diță Adrian în autoritate. Toți cei detașați au încasat salarii incredibil de mari, deși unii dintre ei au trecut prin instituție de câteva ori. E clar că unii vor trebui să dea banii înapoi. Mai ales că vorbim despre oameni care au fost detașați de firme de curățenie pe poziții de consilier președinte în ANCOM! Domnu’ Țuțu, puteți face un raport de activitate pentru banii umflați de la ANCOM în această perioadă? Despre subtila doamnă Catai nu cred că are rost să discutăm și nici despre Enache (zis ” fără număr”), pentru că ei cum au apărut la fel au și dispărut din peisaj. Poate domnul Efimov, cel cu rol de scrib, ar putea să ne explice ce a prestat pentru banii încasați. Însă, îl lăsăm pe domnul Țuțu să facă expunerea și, dacă nu se pierde cu firea, vom reveni.

 

 

#normalitate

În Banat există o vorbă “Ein Mann, ein Wort!”. Cei interesați pot căuta sensul expresiei, însă nu pe google translate. Pe logica respectivă, astăzi, la ANCOM, echipa de conducere, legitim instalată după votarea de către Parlamentul României a președintelui autorității, fostul premier Sorin Grindeanu, a luat o hotărâre așteptată de toți profesioniștii instituției. Toți detașații, aduși de Adrian Diță și Ciprian Boloș, și-au încheiat tranziția distructivă prin ANCOM, în urma unei decizii semnate de Grindeanu. Cât au mai insistat unii dintre clonații lui Diță să rămână. Au sperat în metoda “telefonul’, în prezentarea unor rapoarte sau în plângeri și tânguiri pe la diverse uși din afara ANCOM. Într-un fel sunt demni de milă, având în vedere că expresia de la care a pornit textul nostru nu le este și nici nu le va fi cunoscută.

„Am încetat toate detaşările, 24 la număr. Astăzi am dat o decizie în acest sens”, a spus, pentru Mediafax, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu.

Vă dați seama ce rumoare s-a iscat la compartimentul Logistică!? Păi junele Marius Pavel trebuie să predea și laptop-ul și tableta și telefonul de la ANCOM? El care își asigura subordonatele (nu insinuăm nimic. acum) că nu va pleca niciodată din ANCOM, că e conectat și super șmecher, că are susținere și multe altele. Grav e că a fost crezut și unele/unii s-au aliniat pe loc. La fel a ajuns și Gabriel Efimov, cel care și-a închipuit că poate conduce toate direcțiile regionale ale ANCOM, pentru simplul fapt că i-a păcălit pe unii din fosta DEMC că e bazat, că el îi știe bine pe toți decidenții momentului. Iar de mâine, se va instala normalitatea și în direcția executivă care coordonează teritoriul. Le recomandăm celor care s-au predat lui Efimov o privire în oglindă de dimineață. Atât. E suficient.

ANCOM are nevoie de normalitate, de redescoperirea valorilor care chiar au existat și încă s-au păstrat în instituție. Cei care au trădat și au fost slugi fidele unor clone nu trebuie decât să încerce să se apuce de lucru. Să muncească, zi de zi, pentru salariul pe care îl au. În caz contrar, în timp, vor urma calea clonelor.

Va urma!

Sume colosale de bani aruncate pe salariile clonelor lui Diță. Cine răspunde?

Detașările în cascadă produse la ANCOM în scurtul mandat al aventurierului A’diță au început să producă îngrijoare în instituție, pentru că va urma cu siguranță un decont, imputări, sume de bani ce ar trebui să fie returnate. De ce? Pentru că au fost încălcate proceduri, norme, dar chiar și legislația, pe alocuri. La o privire rapidă prin lista de clone detașate – pe sume uriașe – vedem următoarele situații:

– Enache Enache, vine de la SC Capris Consulting SRL la ANCOM, pe poziția de consilier coordonator și umflă aici un salariu nesimțit, mult peste al unor directori sau șefi de compartimente cu vechime;

– Efimov Gabriel, face un salt de la SC Weselltech SRL la ANCOM, pe funcția de director și se alege cu un venit lunar colosal; tot pe banii ANCOM a beneficiat de un “sejur” incredibil la Buenos Aires;

– Gheorghe Nuță, preluat la ANCOM de la ADU COMPLET, asistent în brokeraj; e pus șef birou, pe un salariu nesimțit, mult peste salariile vechilor șefi de birou;

– Radu Cristian Țuțu, e angajat la ANCOM prin detașare de la o asociație, devine consilier al lui Adrian Diță pe probleme de Parlament și umflă un mega salariu;

– Roxana-Veronica Kaporalis, parașutată prin detașare la ANCOM de la SC Project Night Wolf SRL; a fost asistenta lui Adrian Diță;

– Andreea Mihaila, asistenta lui Diţă, detaşată pe un salariu dublu faţă de prietena ei, Kaporalis, apropiat venitul de cel al unui director;

– Ancuța-Doina Florea, apare în ANCOM cu Diță, fiind detașată de la SC Next Tour Business SRL, devine consilier pe probleme de comunicare și bagă în buzunar o sumă netă rezultată dintr-un brut uriaș, mult peste cel încasat de profesioniști cu vechime și responsabilități în instituție; se remarcă printr-un comportament oribil față de angajatele vechi din compartimentul PR, care nu au fost apărate în fața practicilor abuzive de nimeni în această perioadă (cu excepția unor dintre semnatarii acestui blog); trebuie verificat efectiv câte zile a fost la muncă, adică prezentă în instituție;

– Silviu-Gabriel Bondalici, vine la ANCOM de la SCR AMD Consulting SRL, e angajat inițial expert, apoi făcut director IT și bagă în buzunar o sumă aproape egală cu a doamnei de mai sus; nu întrunește nicio condiție pentru ocuparea funcției de director IT;

– Cristian Tuinea, apare direct de la un concurs de alergat în culori la ANCOM, fiind detașat de la SC LCT NEW Edit SRL, încadrat expert pe un salariu apropiat de un șef de serviciu de la compartimentele tehnice;

– Daniel Melcioiu, parașutat de la REDEKO STORE SRL, pus șef birou, pe un salariu foarte mare;

– Cristian-Alexandru Gheorghe, de la SC Globalteh Consulting SRL, angajat prin detașare expert pe un salariu apropiat de cel de director;

Toate aceste persoane, astăzi, sunt angajate în continuare la ANCOM și speră, alături de alții, cum ar fi detașatul de la Poșta Română Marius Pavel (încă director la Logistică) să rămână în autoritate. Sigur că acest lucru este imposibil, însă banii încasați de acești detașați luni de zile, slalomurile procedural-legislative făcute pentru a fi aduși în instituție vor rămâne și vor produce efecte! Astăzi, chestiunea detașărilor de la operatori (incompatibilitate) și de la firme private (cam ilegală, conform specialiștilor) este cea mai spinoasă problemă pe care o vor avea de descâlcit noul președinte al ANCOM, fostul premier Sorin Grindeanu și cei doi vicepreședinți, Bogdan Iana și Eduard Lovin. Fiecare zi în care ANCOM plătește oameni detașați în condiții incerte reprezintă o foarte mare și serioasă gaură în banul public!

Va urma!

Game Over. End of story

Pentru profesioniștii ANCOM astăzi e ziua în care victoria lor împotriva clonelor și a trădătorilor din interior s-a materializat, prin decizia Parlamentului de a lua act de demisia lui Adrian Diță. ANCOM a trecut prin cea mai neagră perioadă, de la înființare și până în prezent, după ce Diță și echipa condusă de Ciprian Boloș au luat “la tocat” autoritatea, într-un  mod asemănător anilor ’50. Cele 40 de clone, din care multe au mai rămas lipite de funcții cu un tupeu rar întâlnit, au fost ajutate în demersurile lor abuzive și ilegale de oameni din interior, în general lichele de pripas, care s-au mutat de la vechea conducere de dinainte de Adiță la echipa clonaților. De mâine, instituția va intra într-un proces de refacere internă, care nu va fi simplu, mai ales că la sediul central există o tensiune inimaginabilă, produsă de clonele care refuză să plece, dar și de trădătorii care acum încearcă să demonstreze că niciodată nu au făcut un pact cu demolatorii ANCOM. Cam târziu…

Vor urma zile complicate și cu siguranță acțiuni de evaluare a gravelor abuzuri comise în momentul angajării clonelor, mai ales că aproape toți detașații numitului Diță Adrian au venit de la firme private, de la SRL-uri de doi bani, de la firme de pază, de la fabrici de mobilă sau chiar din zona “șomeritului”. Este cert că la compartimentele resurse umane și juridic s-au produs grave abuzuri și încălcări ale procedurilor interne și chiar ale legislației. Cine poate, de exemplu, să explice cum de a fost posibil ca un Efimov, Bondalici, Enache Enache și mulți alții să ocupe funcții de maximă responsabilitate în ANCOM după ce au fost detașați de la firme private, obscure, ciudate?

Cum e posibil ca după cocalarul care a condus temporar direcția IT, funcția respectivă să îi fie dată (cadou) unui Bondalici, care NU întrunește condițiile minime de ocupare a postului. Am înțeles că Diță a cerut asta, dar cine a avizat? Care e lanțul de avize? Oare anul viitor ce va spune Curtea de Conturi în legătură cu detașarea masivă de la firme de apartament a unor incompetenți care își închipuie că vor mai rămâne în instituție? Oare ce îi vor spune noului președinte cei care au girat asemenea detașări și fixări pe post?

O detașare poate fi posibilă de la o instituție a statului la alta, de pe o funcție relativ similară pe alta, dar cine sunt cei care au pus “avizat” pe toată turma de detașați? Cine sunt cei care au cerut (toți în aceeași zi) să fie mutați pe o funcție inferioară? Cum o să apară ei acum în fața colegilor care au #rezistat în fața puhoiului cotropitor, în fața unor oameni fără educație, fără maniere, fără o minimă pregătire, care au venit cu bocancii plini de noroi într-o instituție civilizată și respectată? Și oare ce vor spune papagalii care au sperat să fie puși de Diță și Boloș în funcții de director? Iar doamna de la sindicat care tot vrea să dea în judecată acest blog (știm că e comic, dar tanti Paula mai speră că o crede cineva) ce la va spune colegilor ei din țară? Pe care i-a dezinformat și a încercat să îi manipuleze ordinar. Poate îi spune Pavelică cum trebuie să acționeze în viitor. Doar asta tot lansează, deși se face de râsul unei instituții, însă încă nu realizează.

Sunt multe întrebări și cu siguranță prea puține răspunsuri. Un lucru, însă, e cert: profesioniștii care au ținut ANCOM pe linia de plutire, cei care nu au plecat genunchiul în fața clonelor nenorocite nu vor asista pasivi la reinventarea unor trădători (din fericire nu sunt atât de mulți și sunt localizați la sediul central) și vor continua să lupte pentru ca autoritatea să devină cu adevărat liberă de lichele!

Va urma? Cu siguranță!

Pamflet. Despre clone și șobolani (guestpost)

Am tot văzut la știri pelerinajul de la sfintele moaște ale Sf. Dumitru, de la un eveniment religios cu o puternică încărcare spirituală. La polul opus, mintea a trecut automat, după atâta vreme de încărcare negativă din Autoritate, la pelerinajul pe care-l fac clonele și colegii (deși nu mai merită numiți așa) care au devenit slugi fidele clonelor la vicepreședinții reîntorși – prin lupta unui grup restrâns, ai cărui membri au riscat totul pentru a bloca ofensiva clonelor – în fruntea ANCOM. Coada care se înșiră, zilele acestea, la ușile celor doi vicepreședinți e formată în general din jalnici trădători, dar și din persoane abandonate, frustrate de minciunile ce le-au fost îndrugate de A’diță și spășite în fața inevitabilului.
Clonele vin să ceară îndurare, să se spovedească și să își ofere serviciile sincere și dezinteresate.
Sunt primiți cu toții, deși poate pentru mulți ancom-iști e greu de înțeles acest comportament civilizat față de niște indivizi care de la venirea în institutie nu au făcut decât să denigreze activitatea de până atunci, oamenii care lucrau aici și proiectele lor. Și au fost plătiți regește, pentru un banal post de șef serviciu sau chiar expert există clone care primesc lunar peste 20 000 lei!!! Fără justificare, abuziv, la o distanță enormă de vechii colegi care muncesc de ani de zile cu folos în ANCOM.
Clonele uită când făceau urale pe afirmațiile lui A’diță ca suntem o instituție cramponată în anii ‘92, care a avut parte de “Bad management” și cu oameni prăfuiți. Am aflat că între clone există încă tupeiști care acum îl denigrează pe Diță, îl înjură pe Boloș și le explică vicepreședinților cât de mult au muncit ei în lunile acestea, pentru corectarea unor situații. Băi nesimțiților (scuzați că vă spunem pe nume), dar chiar nu aveți rușine? Faptul că stați de vorbă cu oameni educați, civilizați, cu școala la zi nu vă dă dreptul să credeți că cineva vă ia în seamă! Drumul vostru e cu liftul, butonul P și out! În regim de urgență!
“Colegii” vechi ce au avut un comportament șobolănesc uită cum se gudurau pe la clone să se pună bine și să puncteze cu câte ceva sau mai mult, să se plângă de tratamentul și incorectitudinile suportate de la vechea conducere. Aceștia uită, de asemenea, cum au fost păcăliți de Boloș și echipa lui, fiind puși să inventeze fel de fel de acuze și fapte ireale despre colegi și conducerea veche. Cum li s-a promis “orice funcție din organigramă”, la schimb cu trădarea! Ei dau semne de amnezie…noi, nu.

Important este însă ca, în aceste momente, echipa ANCOM să fie unită, cele câteva figuri triste care s-au făcut preș în fața invadatorilor să fie izolate (adică să înceapă să muncească concret) și activitatea să continue, de data aceasta în parametri optimi, așa cum am fost obișnuiți. E greu de repornit un sistem care a fost sabotat chiar din interior, dar cu toții așteaptăm acel restart care va face ca proiectele să fie reluate și vechile echipe refăcute, iar noi toți ,după curățenie, să ne putem așeza la masă și în timp să recăpătăm și încrederea cu ajutorul căreia am fost o echipă invidiată. Iar cei care făceau karaoke pe la evenimentele ANCOM în trecut și se gudurau pe lângă șefi e cazul să înceapă să-și câștige cu adevărat salariul bun oferit de autoritate. Ne-am gândit, pe viitor, la reuniunile colegiale, să aducem muzicieni adevărați, nu clone cântărețe.

În încheiere, dacă sunt clone care mai au o minimă demnitate, e bine să se ceară singure să plece, fără să mai vânture chestii lacrimogene pentru că finalul va fi același. Aceeași abordare o pot avea si trădătorii si preșurile clonelor: puțină demnitate/decență. Știți că și în trecutul îndepărtat, cei care trădau cetatea în fața invadatorilor erau lăsați în continuare să se manifeste (ușor controlat), pentru a fi un bun exemplu în viitor.

Nu în ultimul rând așteptăm și de la conducerea virusată a sindicatului o poziție de decentă. Renunțați cei care ați predat acom-ul la mandat pentru a nu fi nevoie de ofensivă. Doamna Stoian, luați exemplul fostului președinte Diță, care în momentul când și salariații au început să-i ceară demisia, a luat singura decizie înțeleaptă de când a venit. Sau uitați ca vi s-a cerut demisia? E valabil și pentru liderii de sindicat care se ascundeau atunci când trebuia să ia poziție și se făceau că nu înțeleg mesajul. Și o întrebare , dacă ne permiteți, cum preferați alegerile de sindicat de jos în sus sau de sus în jos?
#respectANCOM si nu uitați: scurtă le-a fost bucuria clonelor, lung le va fi regretul.

Clonele lui Diță, “invitate” de Grindeanu să plece de urgență

Astăzi, în comisiile parlamentare IT&C și economică din Camera Deputaților și Senat, a fost audiat fostul premier Sorin Grindeanu, care a fost propus, ieri, de Guvern pentru funcția de președinte al ANCOM. Surse politice ne-au confirmat că varianta cu Grindeanu e de fapt agreată de toate grupurile parlamentare (chiar dacă PNL a jucat aparent contra) pentru a salva o autoritate vitală a statului. Practic, în comisiile reunite a fost un adevărat spectacol politic între Opoziție și Putere, însă, la final, toți parlamentarii s-au întreținut amical cu Grindeanu și cu echipa de bază din interiorul instituției, care a fost prezentă alături de acesta. Semnalul a fost mai mult decât evident. Fostul prim-ministru a vorbit despre buna colaborare pe care a avut-o cu ANCOM, în perioada în care a fost ministru al comunicațiilor și șef al Guvernului.

(foto Adrian Vasilache)

Așa cum era de așteptat, comisiile reunite au dat aviz pozitiv nominalizării lui Sorin Grindeanu. E de menționat faptul că fostul prim-ministru a vorbit, la un moment dat, mai mult pentru angajații ANCOM, oferind comisiilor detalii și amănunte din interior. A mulțumit, din start, parlamentarilor pentru susținerea acordată actualilor vicepreședinți, Bogdan Iana și Eduard Lovin, care au fost votați, recent, de Parlament. Alături de cei doi, Grindeanu a fost însoțit de unul din foștii directori executivi ai ANCOM (schimbat abuziv de Adrian Diță), care a fost propus de fostul premier pentru un post de vicepreședinte, în perioada în care conducea Executivul. La audierile din comisii a fost prezent și unul dintre cei patru directori regionali ai ANCOM, precum și un specialist care activează la Guvernul României.

(foto Adrian Vasilache)

După ce și-a prezentat un scurt CV, Grindeanu – informatician, cu un master în baze de date, fost deputat în comisia de IT&C și ulterior  în comisia de control a activității SRI, fost ministru al comunicațiilor – a punctat prioritățile de moment ale ANCOM, dar a transmis un mesaj cât se poate de direct. S-a angajat în fața parlamentarilor că va susține revenirea la vechea organigramă a autorității, deoarece actuala – forțată de Diță și clonele sale – nu răspunde nevoilor unei instituții de reglementare și a salutat faptul că au început să plece din detașații care au invadat instituția. Grindeanu a spus că ANCOM se află într-o situație gravă, din cauză că în instituție au avut loc zeci de detașări, care practic au condus la un haos organizatoric fără precedent.  În termeni direcți, Grindeanu le-a transmis, în Parlament, celor care au intra pe ușa din dos a ANCOM, împreună cu numitul Diță Adrian, să elibereze de urgență spațiul.

Revenind la ANCOM, cred ca e necesara o revenire la normalitate in institutie. Aseara am avut o discutie cu cei doi vicepresedinti pe care dumneavoastra i-ati votat in urma cu o saptamana si va felicit, sunt specialisti foarte buni. Cel putin doua actiuni au stricat rotitele in interiorul ANCOM-ului si anume aprobarea unei noi organigrame, care nu a fost foarte bine discutata din ce inteleg si care se potriveste mai mult cu alte institutii. Mai mult – anumite detasari intr-un numar foarte mare de la alte institutii la ANCOM si specialisti plecati de la ANCOM cred ca aceste lucruri au determinat ceea ce dumneavoastra ati semnalat in Comisii, ca activitatea nu se desfasura in parametri normali.”, a declarat Grindeanu. (preluare Hotnews)

(foto Adrian Vasilache)

 

#responsabilitate

Salvarea ANCOM de la dezastrul generat de clonele demisionarului Adrian Diță a fost posibilă și datorită atitudinii responsabile a președinților comisiilor parlamentare de IT & C și economică, deputatul Cătălin Drulă și senatorul Daniel Zamfir, alături de parlamentari din cele două structuri. Cei doi au acționat coerent și aplicat în momentul în care au aflat despre haosul provocat de Diță, Boloș și echipa. Ulterior, inclusiv președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a solicitat public ca Diță să demisioneze.

#respectancom

Profesioniștii ANCOM și-au recâștigat instituția, după o luptă incredibilă cu clonele aduse de Adrian Diță. Vineri, 20 octombrie, va rămâne în istoria instituției ca data în care trei direcții regionale au salvat ANCOM, în ciuda jocului “la așteptare” impus de sindicatul de la sediul central, care a sfidat voința majorității salariaților de acolo. Povestea de succes a rezistenței ANCOM s-a cristalizat cu o zi înainte, când vicepreședinții Bogdan Iana și Eduard Lovin au dovedit maximă responsabilitate și au convocat o videoconferință cu toate direcțiile regionale, în care – după cum am relatat – s-a vorbit deschis despre necesitatea ca Diță să demisioneze. În aceeași ședință-video s-a reluat solicitarea din partea celor trei direcții regionale ca fostul director executiv Cristin Popa, schimbat abuziv din funcție de clone, să revină pe postul de coordonator al activității de monitorizare și control. Toți cei trei directori de la Cluj, Iași, Timișoara au adus argumente solide în acest sens, fiind dublați de reprezentanții compartimentelor tehnice din teritoriu. În caz contrar, oamenii din țară au anunțat două alternative: grevă sau deplasarea în forță la sediul central.

A doua zi, de dimineață, direcțiile regionale Timișoara, Iași, Cluj au organizat ședințe de sindicat, în cadrul cărora au supus la vot solicitarea ca Adrian Diță să demisioneze. În toate cele trei direcții, s-a votat covârșitor pentru demitere, fără a se înregistra măcar un vot în favoarea lui Diță. La Timișoara, angajații au și semnat un tabel nominal în care au cerut deschis ca Diță să demisioneze. În ciuda acestei situații, personajul care a adus ANCOM în pragul dezastrului nu a dat niciun semn că ar demisiona, bazându-se și pe faptul că, după modelul de la sediul central, Direcția Regională București nu a organizat nicio dezbatere sindicală. Asta nu înseamnă că oamenii de la DRB nu erau la fel de deciși precum colegii lor din țară, doar că au fost blocați, perfid, până aproape de încheierea programului. Au circulat liste de semnături și la direcția București, precum și în sediul central, însă nu a existat o persoană sau un grup care să coaguleze colegii. Să nu uităm că, în urmă cu câteva luni, când s-a votat împotriva modificării CCM (era primul pas gândit de Diță, Boloș, împreună cu lidera sindicatului ANCOM, Paula Stoian, pentru atacul la adresa direcțiilor regionale), echipa de la DR București  a votat la fel cu colegii lor din țară. Atunci, tot Timișoara a fost prima direcție în care sindicatul – în ANCOM, aproape toți angajații sunt membri de sindicat – a sesizat pericolul modificării Contractului Colectiv de Muncă și a respins prin vot propunerea pentru care atât Diță, cât și echipa sa de clone, dar mai ales doamna Stoian au insistat să fie adoptată. A doua zi după Timișoara, toate celelalte trei direcții au votat, de asemenea, în bloc pentru respingerea CCM. Tot începând de atunci, s-a vorbit deschis despre jocurile pe care le face acestă doamnă Paula Stoian, dar mai ales despre interesele pe care le-a purtat în echipă cu demolatorul Diță. Surse din instituție afirmă că începând de luni i se va cere de către grupele sindicale să demisioneze, pentru gravele prejudicii de credibilitate aduse sindicatului ANCOM. Practic, în loc să catalizeze dorințele colegilor ei sindicaliști, Stoian a lucrat deschis, mână în mână, cu cei care au provocat acest dezastru în instituție. Nu a avut nicio reacție în momentul în care Diță a concediat în bloc echipa managerială a ANCOM, la care s-au adăugat inclusiv secretarele. Nici măcar față de acest aspect social, doamna Stoian nu a avut nicio reacție, practicând blocând, atât cât a putut, sindicatul. A manipulat punctual, a dat dovadă de lipsă totală de transparență și nu a făcut nimic din ceea ce trebuie să facă un lider sindical de instituție. Rămâne de văzut dacă așteaptă și ea lista de semnături prin care i se cere demisia.

În ambele structuri, atât la sediul central, cât și la direcția București, ședințele de sindicat au fost amânate pentru ziua de luni. Puțin comic, nu? Nu a mai contat! Surse convergente din mediul guvernamental și ANCOM ne-au transmis că premierul Mihai Tudose l-ar fi sunat pe numitul Diță Adrian și i-a cerut demisia. În urma votului zdrobitor din teritoriu, stăpânul clonelor a cedat. Și-a anunțat demisia pe e-mail. Probabil spre dezamăgirea celor care își doreau să participe la săptămânala întâlnire “la ceai” cu președintele temporar al instituției. Evident, vorbim de patru, cinci persoane, din totalul angajaților ANCOM.

După victoria profesioniștilor ANCOM împotriva clonelor putem trage o concluzie: Provincia (cum le place unora să spună) a salvat ANCOM!

Ce urmează? Vom afla în postările viitoare.

 

P.S. E de reținut că toate informațiile publicate pe acest blog s-au confirmat 100% și că tot ce a fost anticipat a devenit realitate.